Interviu Marian Scuturici

Continuăm seria interviurilor Oriunde. Rămânem la Lyon, unde il avem invitat pe Marian Scuturici, din echipa de conducere a CNRS-ului si in timpul liber unul din moderatorii celui mai important club de matematică pentru elevi din Franța.

Bună ziua Marian, în primul rând mulțumim pentru acest interviu. De unde ești din România și când ai ajuns în Franța ?
• Bună Mircea ! O sa încep prin a vă mulțumi, atât ție cât și asociației, pentru propunerea asta măgulitoare, de a răspunde in romană la câteva întrebări care îmi reamintesc câteva momente frumoase de pe vremea când eram ceva mai tinerel … Eu sunt de loc din Telciu, o localitate situata pe Valea Sălăuței, pe linia ferată Salva – Vișeu, intre Munții Țibleșului și Munții Rodnei. In Franța am ajuns in 1998, mai precis pe 6 ianuarie 1998.

Cu ce te-ai ocupat in România înainte de a veni in Franța ?
• Ca și mulți alți copii din perioada comunistă, m-am visat și eu viteaz, mai exact să fac studii și mă iau la luptă cu probleme dificile! Ca urmare am ajuns și eu cum s-ar spune cu traista la oraș : liceul de mate-fizica Liviu Rebreanu din Bistrița. Am continuat „natural” cu facultatea de mate-info la Babeș-Bolyai la Cluj-Napoca, și la sfârșitul facultății am început o cariera universitară la aceeași universitate (preparator universitar in 1995, asistent universitar in 1997). Am avut și șansa de a participa la ultima promoție de serviciu militar obligatoriu – 6 luni la Sibiu in 1997.

Care a fost parcursul tău aici ?
• Am venit in Franța pentru a începe un doctorat in informatică. O firmă franceza mi-a propus sa lucrez la ei parțial și in paralel sa îmi fac doctoratul la o universitate in Lyon. E un sistem interesant in Franța, care permite cadrelor din întreprinderi sa facă un doctorat lucrând pe o tematică legată de subiectul tezei de doctorat, și petrecând timpul o parte într-un laborator de cercetare și cealaltă parte in întreprindere (sistem numit CIFRE). După ce mi-am susținut teza (2001) mi-am promis sa lucrez in industrie, mi s-a părut ca cercetarea nu e destul de interesanta. Bineînțeles că după 3 ani mi-am schimbat opinia: in Franța se spune ca sa nu spui niciodată „niciodată”, zicală verificata perfect in cazul meu. Am reușit la un concurs pe un post de conferențiar universitar (e primul nivel permanent in învățământul superior francez) la INSA Lyon. Numele INSA vine de la Institutul Național de Științe Aplicate, și e cea mai mare scoală de ingineri din Franța. Nu neapărat cea mai „bună” sau cea mai renumită (liderul necontestat e Politechnique Paris), dar e o școală de calitate, cu o promoție de pana la 1000 de ingineri pe an (toate specialitățile reunite). Cam 10% din inginerii Franței. Ca și idee, in Franța e destul de dificil de a deveni inginer într-o scoală „bună” (așa numitele Grandes Ecoles). La INSA Lyon competiția e destul de ridicata: intre 25 și 30 de candidați pe un loc la intrare. După care, in ce mă privește, a urmat o evoluție spre profesor universitar …

Cu ce te ocupi acum ?
• Viața la țara in România (cel puțin de unde vin eu) te învață repede sa fii eficace și util in acțiunile pe care le întreprinzi: cosit iarba pentru a avea hrana la vite iarna, adunate lemne vara pentru a te încălzi iarna etc. In căutarea unei utilități concrete a muncii mele de cercetare am început sa lucrez cu întreprinderi care avea nevoie de o metoda științifica in a-si rezolva problemele dificile cu care se confruntau. Cadrul legal in Franța e foarte favorabil cercetătorilor și firmelor care colaborează, și asta mi-a permis sa angajez in timp o echipa de doctori-ingineri cu care lucrez cu întreprinderile din regiune sau din Franța in general. Echipa se autofinanțează, volumul financiar fiind suficient pentru a plăti salariile și chiar pentru a finanța unele posturi de cercetare fundamentala (post-doctorat de exemplu). Modelul in sine e interesant, și am descoperit cu oarecare surprindere ca statul chiar asta și vrea, ca cercetarea fundamentala sa fie un prim pas in a produce ceva util societății. „Succesul” asta local m-a propulsat in 2020, de o maniera neașteptată, pe o funcție de conducere la Paris: am fost numit responsabil cu valorizarea cercetării in informatica și robotica la CNRS. CNRS e cea mai mare structura de cercetare din Europa, formata din 1100 laboratoare de cercetare, unde lucrează in jur de 130 000 de persoane (in majoritate cercetători sau cadre universitare). Am adus un impuls suficient in domeniul valorizării încât sa devin destul de vizibil, și din septembrie 2023 am fost numit director științific adjunct la CNRS Sciences Informatiques. Pe scurt, am un rol managerial la nivel național in cercetarea in informatică și robotică.

Cum este sa pilotezi valorizarea cercetării in informatica in Franța (la CNRS) ? (daca n-am formulat bine reformuleaza tu te rog)
• Foarte interesant ! Sa spunem ca una din misiunile mele este să „sensibilizez” cercetătorii față de posibilitatea ca noile cunoștințe pe care ei le produc pot sa se transforme in aplicații utile pentru societate, de exemplu prin crearea unor firme sau prin transferul cunoștințelor spre alte firme. Ca să dau un exemplu, am putut sa creez contextul (in principal financiar) pentru ca un cercetător sa construiască un pancreas sintetic care sa înlocuiască un pancreas normal (funcționează in momentul de fata pe șobolani mari, ia ceva timp pana sa ajungă la om). Astfel de proiecte inovante primesc in fiecare săptămână, pe undeva trăiesc într-o lume științifico-fantastica la care nu am prea visat înainte, și fiind adolescent am avut timp destul sa visez (in principal supraveghind vacile la păscut 😊) … Sunt de asemenea in prima linie in momentul in care grupurile industriale caută soluții pentru probleme dificile/complexe. De exemplu, in urma cu câteva zile am fost contactat de o întreprindere pentru a găsi o soluție de braț robotic pentru a fi folosit in spațiu pentru a curăța deșeurile (in general sateliți scăpați de sub control) in condiții destul de vitrege (viteza foarte mare, interdicție de a produce alte deșeuri etc.). Bineînțeles ca eu nu știu sa rezolv tipul asta de probleme, însă am găsit echipa de cercetători competentă pe acest subiect, i-am „motivat” și o sa lansam un contract. Fără sa intru in detalii prea tehnice, cred ca am una din cele mai frumoase misiuni in cercetare – sunt un spectator-actor privilegiat la frontiera intre descoperire științifică și utilitate societala.

Ce este Clubul de « Mathématiques Discrètes » ?
• Bun, asta e un alt subiect complex, care necesita o contextualizare „matematica”. Copii mei s-au născut in Franța, și ca urmare am cunoscut și sistemul educațional francez, cu calitățile și defectele lui. Ca sa folosesc o comparație cu sistemul romanesc, in Franța la scoală programa de matematică est destul de lejera pana la sfârșitul liceului. Elevii buni la matematica din România au o pregătire mult mai solida decât elevii din Franța. Însă in Franța, după liceu, cei care doresc sa facă studii mai serioase o sa integreze ceea ce se numesc clase preparatorii, unde timp de 3 semestre lucrează zi și noapte pentru a pregăti concursurile de admitere la școlile prestigioase, care încep in anul 3 de facultate : Polytechnique Paris (cam 300 de locuri), Școala Normala Superioara (câteva zeci de locuri pe fiecare disciplina la nivel național) etc. Admiterea e dificila, și daca la liceu in România elevii buni aveau un avantaj, după clasele preparatorii raportul se inversează complet – elevii francezi care au trecut prin școlile preparatorii sunt in general cu mult peste nivelul anului 2 din facultățile bune din România. Fiind informați de contextul asta competitiv, am vrut și eu și soția mea sa le dăm șansa copiilor noștri sa aibă o baza matematica care sa completeze nivelul relativ ușor al scolii generale și a liceului. Ne-am zis ca trebuie sa existe noțiunea de cerc de matematica și in Franța. Am căutat pe Internet, și am descoperit că la Lyon un matematician de origine germana (Bodo Lass) a creat un astfel de club adresat copiilor de la 8 la 18 ani. Cu timpul am aflat ca e cel mai bine organizat astfel de club in Franța, cu mai multe nivele de dificultate (începători, intermediari, avansați). După câteva luni, discutând un pic cu Bodo Lass, mi-am dat seama ca avea dificultăți in a propune in fiecare duminică 3 profesori la elevi (puțini profesori sunt tentați să-și piardă benevol duminica), și ca urmare mi-am propus serviciile, știind ca in urma cu mulți ani am avut și eu ocazia sa mă zbat cu problemele de matematică pe la olimpiadele naționale. Așa ca am făcut un prim pas cu începătorii, și mi-am dat seama ca și pentru mine problemele erau grele, unele nici nu știam sa le rezolv. Câteva cărți de matematica mai târziu am devenit stăpân pe situație (pentru cine vrea sa devina „stăpân pe situație” va recomand cărțile lui Mohammed Aassila : Objectif Olympiades de Mathématiques – 7 volume destul de voluminoase). Așa se face ca din 2019 am șansa de a pregăti copii care au ambiție in matematica – mai degrabă începătorii (in general sunt elevi care sunt printre cei mai buni in clasele sau in școlile lor). Am intre 50 și 90 de elevi care participa la fiecare curs, o buna parte din ei vin din Paris. La intermediari, unde mai țin din când in când cursuri, sunt poate 40-60 elevi, iar avansați sunt practic lotul național lărgit al Franței, cam 15-20 elevi in clasele mari (cu unele excepții de copii care se „grăbesc”). Cei mai buni dintre ei participa la olimpiadele internaționale, însă fără o pregătire intensa cum se face in România. Au rezultate destul de bune, uneori sunt intre primii, cum a fost cazul in urma cu câteva săptămâni la Românian Master of Mathematics (un concurs foarte renumit, probabil mai dificil decât olimpiada internațională), când un elev de la club a terminat al 4-lea (înaintea tuturor elevilor romani dealtfel).

Cine se poate înscrie la acest Club?
• Idea clubului este de a da posibilitatea fiecărui elev sa poată deveni bun la matematica, indiferent de unde vine și din ce mediu social. Participarea e gratuita. Clubul se reunește de doua ori pe luna (duminica), pentru începători cursul durează 4h, pentru intermediari 6h și pentru avansați 7 ore. In timpul vacantelor organizam și câteva stagii, in care timp de o săptămână propunem cursuri de matematica de dimineața pana seara. Poate părea ciudat, dar sunt mulți elevi care își doresc sa vina la stagiile astea (tot gratuite !). Prima mea surpriza a fost când am văzut primul elev la care i-am fost profesor la club care a obținut o medalie la olimpiada internațională de matematica. Nu știu daca am avut cu adevărat vre-o contribuție la reușita lui, dar in lipsa unei probe exacte as vrea sa cred ca exista o corelație, mai ales ca intre timp tot mai mulți foști elevi debutanți obțin rezultate la concursurile internaționale. Dar cea mai mare bucurie o am când văd o diferență importanta intre copii de clase mici la care le e frica sa iasă la tabla se rezolve probleme in fata amfiteatrului, nu știu sa se exprime, tremura practic de stres, și să vad luni de zile mai târziu cum ies de buna voie la tabla sa își apere ideile in fata salii ! (pentru cine nu a vorbit in fata unei mulțimi intr-un amfiteatru menționez ca și un profesor are din când in când un pic de stres, mai ales când in sala sunt sute de persoane).

Unde pot găsi mai multe detalii cei interesați de acest Club?
• https://math.univ-lyon1.fr/~lass/club.html

De ce ai ales să emigrezi?
• In realitate nu am ales sa emigrez. Când am venit in Franța am venit pentru a face un doctorat și pentru a mă întoarce in România. Îmi plăcea la Cluj, și doream sa revin sub forma unui cadru universitar mai bine format. Am ajuns la Lyon, și câțiva romani pe care i-am cunoscut aici (toți la doctorat, dar care făcuseră și facultatea in Franța), mi-au spus ca fiecare din ei a vrut sa se întoarcă in România după studii, dar in 3 ani si-au schimbat părerea și au rămas in Franța. La fel s-a întâmplat și cu mine, pana la terminarea tezei de doctorat aveam planificată întoarcerea in România, și după 3 ani mi-am dat seama ca de fapt ce contează e unde sunt prietenii și cunoștințele tale. In 3 ani mi-am făcut prieteni și cunoștințe la Lyon, ca urmare eram mai acasă in regiunea lyoneza decât la Cluj (de unde prietenii au plecat in buna parte). Așa ca m-am stabilit in Franța, fără sa doresc neapărat sa plec din România … După care m-am integrat in mediul universitar, copii s-au născut aici, am cunoscut viața la tara in Franța, care e foarte apropiata de satele din România, și mi-am zis ca sunt ca și la noi acasă. Am cosit iarba in Lozere, am făcut țuică de pere la bunicii unui prieten de-al nostru din Loire, pana la urma diferența față de Telciu, satul de unde vin, e prea puțin semnificativa … Aceleași calități sunt căutate și in Franța profundă ca și in satele din Ardeal : sa fii cinstit, sa muncești, sa participi la viața satului/colectivității, sa comunici, sa ajuți pe cei in dificultate și sa te lași ajutat la rândul tău etc.

De ce ai ales Franța ?
• Nu a fost o alegere – așa a fost sa fie. Aș spune ca a fost o oportunitate, faptul ca am avut posibilitatea de a face o teza in același timp și eu și soția mea.

Consideri că te-ai integrat în Franța? Dacă da, când ai știut?
• In momentul in care într-o dimineață la ora 8 am fost servit cu un pahar de țuică la familia unui prieten pe care voiam sa ii ajut la o munca mai fizica am știut ca nu sunt departe de satul de unde vin. Si da, consider ca sunt bine integrat. De fapt integrarea asta nu e o problema de naționalitate, ci de modul nostru de a ne purta și de capacitatea de a ne adapta la nou. Vad in jurul meu francezi care nu sunt bine integrați in societate și imigranți care sunt bine integrați … Poate ca și diferența oraș/sat e importanta, in oraș oamenii sunt mai reci, in special in zona Lyon-ului. In perioada in care locuiam in oraș intr-un apartament ne-am făcut niște prieteni in momentul in care am bătut la ușa vecinilor sa ii întrebăm daca nu au niște sare (nu mai aveam sare și mâncarea era pe foc, cum s-ar spune). Daca avem curajul sa facem primul pas restul vine singur … Dealtfel la tara in Ardeal e la fel, pentru a fi integrat in sat trebuie sa faci un prim pas spre vecini, altfel e mai complicat …

Care sunt diferențele culturale dintre români și francezi care te-au frapat cel mai mult?
• Ca sa fiu sincer, nu vad diferențe importante. Am avut ocazia sa mai vad și alte tari, aș putea spune ca diferența culturala intre România și Japonia sau intre România și un stat arab sunt enorme, dar intre România și Franța, cu limbi destul de apropiate, cu obiceiuri la tara destul de apropiate, e simplu sa te simți ca și acasă. Bineînțeles ca sunt și unele subtilități, ca sa stăpânești limba franceza (jocuri de cuvinte de exemplu) e nevoie de timp. Mass-media e mai puțin prezentă in viața familiilor din Franța, probabil societatea a fost mult timp expusa fenomenelor mediatice și acum putina lume se uita la televiziunile prin cablu, spre deosebire de România. Sunt tot timpul surprins vara când merg in România sa vad câte canale sunt la TV, însă când ascult am senzația unei lipse de conținut … In Franța sunt mai puține canale (sau nu știu eu sa fie prea multe) – și nici aici nu e perfect, dar in general lumea nu se uita la televizor – prefera sa facă altceva in care sa „trăiască” (in opoziție cu „vivre par procuration” cum spune Jean-Jacques Goldman).

Ce apreciezi cel mai mult, din punct de vedere profesional, la francezi ?
• As spune ca in inginerie se pune destul de mult accentul pe calitate. Noțiunea asta de calitate, pe care nu am studiat-o niciodată la facultate, e aici esențială in meseriile căutate. Destul de multe cursuri sunt orientate spre „calitate”. Cred ca e un avantaj important al marilor scoli de ingineri din Franța fata de școlile similare din România, care au un conținut al cursurilor mai degrabă orientat spre tehnicieni. Asta nu înseamnă ca inginerii romani nu pot sa fie buni in „calitate”, dar trebuie sa se formeze singuri. Mai este și capacitatea de a rezolva probleme complexe, dezvoltata in școlile de ingineri mai elitiste, care nu am văzut-o in școlile romanești.

Și cel mai puțin?
• E dificil sa exprim o opinie critica, sa spune ca nu sunt într-o poziție in care pot sa mă exprim. Deci o sa spun „pass” …

Ce le recomanzi românilor pentru a se integra mai ușor/mai rapid în Franța?
• Sa aibă curajul sa facă primul pas; sa aibă curajul sa greșească. Cum se spune in Ardeche, doar cine nu muncește nu face greșeli …

Care crezi că sunt principalele atuuri ale românilor în Franța, din punct de vedere profesional?
• Motivația. Dorința de a reuși. Vad studenți in Franța foarte buni, care termina studiile și nu au chef sa ia viața in brațe. Nu simt nevoia de a lucra … De multe ori au de toate, ca urmare la ce sa mai lucreze? Postură care are consecințele ei in timp, cu efecte psihologice etc.

Dar principalele puncte de ameliorare, tot din punct de vedere profesional?
• Calitatea – tot ceea ce facem e judecat după calitatea pe care o obținem.

Te-ai gândit să te întorci vreodată în România, definitiv?
• Bineînțeles, primii 3 ani petrecuți in Franța era clar ca o sa mă întorc in România. De atunci au trecut ceva ani, și problema nu se mai pune in modul asta. O sa-mi doresc tot timpul sa merg pe locurile unde am crescut, dar a mă întoarce definitiv in România îmi pare pe moment complicat …

Ce părere ai despre comunitatea româneasca din Lyon?
• Am o viată profesionala încărcată bine, cu multe deplasări: sunt un client fidel al TGV-ului Lyon-Paris, cunosc toți controlorii de o vreme (nu știu daca asta e un lucru bun 😊). Avem și o gradina destul de mare, ca urmare am puțin timp sa mai și ies prin oraș, de unde și faptul ca sunt puțin activ in comunitatea românească din Lyon. Însă va urmăresc pe rețelele sociale, și îmi face o mare bucurie sa va citesc, sa știu ca exista și aici o mica Românie (dar cu o inima mare !)

Mulțumim!