Interviu Mihaela Ciobănescu
Continuăm seria interviurilor Oriunde cu români faini din Franța. De data aceasta mergem la Tours, unde o avem invitată pe Mihaela Ciobănescu, consultant în proiecte de finanțare oferite de Departamentul Românilor de Pretutindeni și creatorul unui centru de formare în Franța.
Bună ziua, Mihaela. De unde ești originară exact și când ai ajuns în Franța?
• Sunt originară din Dobrogea, o regiune deschisă către mare și către lume. Am ajuns în Franța în urmă cu peste zece ani pentru a urma un master în Drept Internațional și European, cu specializare în Drept Maritim, la Universitatea din Nantes. A fost mai mult decât un pas academic – a fost începutul unei etape de maturizare profesională și personală, într-un spațiu european în care am simțit că pot construi.
Care a fost traseul tău înainte de a ajunge în Franța?
• Am lucrat în administrația publică, în zona de cooperare internațională si implementare proiecte europene. Am studiat drept și arhivistică-istorie, apoi m-am specializat în administrație publică, ca manager public. Parcursul meu a fost mereu legat de strategie, instituții și construcție pe termen lung, dar și de dorința de a crea punți între sisteme diferite.
Cu ce te ocupi acum?
• Conduc la Tours (37000), CogniNexus, un centru de formare certificat Qualiopi, unde dezvolt programe de reconversie profesională, bilan de competențe și formări în domeniul asigurărilor și de intermediere financiară. Lucrez în special cu români și profesioniști stabiliți în Franța, aflați într-un moment de tranziție, pe care îi ajut să își clarifice direcția și să își construiască un parcurs coerent în sistemul francez.
Cum a apărut ideea centrului de formare din Tours și ce nevoie reală ați observat în piață?
• Am întâlnit mulți profesioniști competenți care nu reușeau să se poziționeze corect pe piața franceză. Nu le lipseau studiile sau experiența, ci claritatea strategică și înțelegerea sistemului administrativ și profesional francez. CogniNexus a apărut ca un răspuns concret la această nevoie: să transform competența în poziționare clară și viabilă.
Care sunt cele mai căutate domenii de formare în 2026 în Franța?
• Domeniile reglementate rămân foarte căutate: asigurări și intermediere bancară. În paralel, bilanul de competențe și reconversiile rapide sunt tot mai solicitate, mai ales în contextul mobilității profesionale crescute. Metoda Tomatis este, de asemenea, un sprijin valoros în învățarea limbilor străine (accelerând semnificativ procesul de integrare lingvistică cu până la 50% mai rapid), respectiv în dezvoltarea abilităților de public speaking, oratorie și în creșterea încrederii în exprimarea profesională.
Se poate urma formarea și la distanță?
• Da. Majoritatea programelor noastre sunt disponibile online, în format sincron sau asincron, cu parcurs pedagogic și suport individualizat, astfel încât fiecare participant să fie ghidat real, nu doar informat.
Cum se pot finanța aceste formări / reconversii?
• Prin CPF (Compte Personnel de Formation), prin France Travail, prin OPCO sau prin finanțare directă. Sistemul francez oferă instrumente solide, dacă sunt bine înțelese și utilizate strategic.
Ce diferențiază formările dumneavoastră de altele existente pe piață?
• Abordarea strategică și adaptarea la realitatea administrativă franceză. Nu propunem doar cursuri, ci trasee coerente, ancorate în piața muncii și în obiectivele reale ale fiecărei persoane.
De ce au nevoie românii sau profesioniștii stabiliți în Franța de un bilan de competențe adaptat realității lor?
• Pentru că experiența internațională trebuie „tradusă” în limbajul și codurile pieței franceze. Fără această adaptare strategică, competențele rămân adesea invizibile.
Care sunt cele mai frecvente blocaje ale unei reconversii în Franța?
• Neînțelegerea sistemului administrativ francez, teama de eșec și uneori lipsa de încredere în propriul parcurs.
Ai gestionat multe proiecte de finanțare pentru asociațiile românești din Franța. Care au fost cele mai mari proiecte?
• Am coordonat proiecte educaționale și culturale dedicate comunității românești, axate pe identitate, educație, spiritualitate și consolidarea legăturilor dintre generații. În perioada 2022–2025, am coordonat scrierea și implementarea unor proiecte cu o valoare cumulată de peste 4.000.000 de euro. A fost o responsabilitate majoră și o confirmare a capacității de a construi inițiative solide, cu impact real.
Unde te pot contacta romanii din Lyon ?
• Pentru orice intrebari sau nelamuriri ma pot gasi pe telefonul mobil: 06 47 71 78 77 sau pe e-mail: . Toate formarile pe care le oferim sunt aici: https://www.cleformations.fr/nos-formations/
De ce ai ales Franța?
• Pentru rigoarea instituțională, cultura dezbaterii și respectul pentru competență. Sunt valori care m-au atras atât profesional, cât și personal.
Consideri că te-ai integrat în Franța? Dacă da, când ai știut?
• Da. Am știut în momentul în care am început să construiesc proiecte locale cu impact real și să fiu recunoscută pentru contribuția mea profesională.
Care sunt diferențele culturale dintre români și francezi care te-au frapat cel mai mult?
• Raportul diferit la reguli și la structură. În Franța, procedura și cadrul instituțional au un rol central.
Ce apreciezi cel mai mult, din punct de vedere profesional, la francezi?
• Rigoarea, capacitatea de argumentare și cultura dezbaterii.
Și cel mai puțin?
• Uneori excesul de formalism și lentoarea proceselor decizionale.
Ce le recomanzi românilor pentru a se integra mai ușor și mai rapid în Franța?
• Să învețe sistemul, nu doar limba. Și să își construiască rețele profesionale solide.
Care crezi că sunt principalele atuuri ale românilor în Franța, din punct de vedere profesional?
• Adaptabilitatea, reziliența și capacitatea de muncă.
Dar principalele puncte de ameliorare?
• Mai multă claritate strategică și mai multă încredere în propriile competențe.
Te-ai gândit să te întorci vreodată definitiv în România?
• Nu definitiv. Parcursul meu profesional este astăzi ancorat în Franța, dar legătura cu România rămâne importantă.
Care sunt planurile tale de viitor?
• Îmi doresc să extind centrul de formare și să dezvolt programe premium dedicate românilor și profesioniștilor stabiliți în Franța, care își doresc nu doar un nou loc de muncă, ci o repoziționare strategică reală. În paralel, lucrăm la dezvoltarea unei formări în alternanță, cu specializarea secrétaire- comptable, integrând o componentă de inteligență artificială aplicată în administrativ, gestiune și analiză financiară. Proiectul are la bază o certificare RNCP, pentru a asigura recunoaștere oficială și soliditate profesională pe piața muncii. Cred că viitorul formării înseamnă anticiparea transformărilor pieței muncii și pregătirea competențelor de mâine.
Ce părere ai despre comunitatea românească din Lyon și împrejurimi?
• Este activă și dinamică, cu un potențial profesional real. Cu mai multă structurare și colaborare, a devenit un reper important în mediul economic și cultural local.
