Interviu Nicoleta Hajek
Continuăm seria intervieurilor cu români faini la Lyon. Astazi o avem invitată pe Nicoleta Hajek, consultantă internațională în vanzări. Pe Nicoleta o veți putea cunoaște la întalnirea Oriunde de pe 25 martie, unde ne va vorbi despre cum putem convinge fără să vindem.
Buna ziua Nicoleta, de unde eşti originară şi cum ai ajuns în Franța?
• Sunt originară din Bistrița. Am ajuns în Franța în 2011, împreună cu soțul meu şi fetița noastră. Mutarea a venit prin Vacon — o oportunitate internă de a continua la nivel internațional după ce construisem operațiunile lor din România. A fost un moment de cotitură: o schimbare de țară, dar şi începutul unei cariere cu adevărat globale.
Care a fost traseul tău înainte de a face pasul?
• Am început ca inginer la Danfoss în Cluj, responsabilă de vânzări tehnice în Transilvania. Am avansat spre director de vânzări, apoi country manager pentru Vacon în România — practic am construit piața de la zero: echipa, rețeaua de parteneri, procesele. După şapte ani, am primit oferta de a continua la nivel internațional.
Te-ai integrat în Franța? Când ai ştiut?
• Integrarea este un proces care se construieşte în timp — nu există un moment precis. Pentru mine, a venit odată cu rețelele profesionale reale: când colegii de la Danfoss Drives au început să mă consulte nu pentru că eram în echipă, ci pentru că aveam o perspectivă diferită, valoroasă. Când nu mai simți că eşti «noul venit», ci parte dintr-un ecosistem.
Care sunt diferențele culturale care te-au frapat cel mai mult?
• Românii sunt extrem de adaptabili şi orientați spre acțiune — un atu enorm în medii competitive. Francezii acordă mai mult timp analizei şi construcției argumentului înainte de a decide. Am înțeles asta concret lucrând în negocieri complexe cu parteneri francezi: răbdarea şi rigoarea lor duc adesea la decizii bine fundamentate şi parteneriate mai durabile.
Ce apreciezi cel mai mult la francezi, profesional? Și cel mai puțin?
• Apreciez respectul pentru idei bine structurate şi argumente clare. În discuțiile comerciale, există spațiu real pentru dezbatere — nu se decide în grabă. Asta se potriveşte perfect cu modul în care eu construiesc propunerile de valoare: cu date, cu randamentul investitiei clar, cu un raționament solid.
Mai puțin? Procesele decizionale pot fi foarte lungi. Dar am învățat să lucrez cu asta, chiar am integrat această răbdare în metodologia mea: Mutual Action Plan-urile pe care le folosesc azi sunt, în parte, inspirate din cultura franceză de a structura paşii împreună.
Ce le recomanzi românilor pentru a se integra mai uşor?
• Primul pas este limba — deschide multe uşi. Al doilea este înțelegerea codurilor culturale: cum se construiesc relațiile profesionale, cum se argumentează, cum se negociază. Și cel mai important: implicarea în comunitate. Relațiile se construiesc în timp. Și, bineînțeles, să nu refuze niciodată ’un verre de vin cu colegii’— în Franța, multe relații se construiesc la masă.
Cu ce te ocupi acum?
• Am fondat ProSales și lucrez ca advisor în creșterea vânzărilor pentru companii tehnice B2B. Ajut echipele de ingineri, fondatori sau manageri tehnici să îşi structureze procesul de vânzare. De multe ori companiile au soluții excelente, dar nu au un sistem clar de a crea oportunități şi de a conduce discuțiile cu clienții. Rolul meu este să aduc structură și claritate în acest proces.
Într-o lume dominată de AI, ce calitate umană devine de neînlocuit?
• Capacitatea de a înțelege oamenii. AI poate genera analize sau prezentări, dar nu poate înlocui empatia şi curiozitatea reală față de client. Cele mai bune vânzări pe care le-am făcut în 25 de ani au venit din întrebări bune şi ascultare activă, nu din prezentări sofisticate.
Dacă ai elimina 80% din ce se predă azi despre vânzări, ce ai păstra?
• Aş elimina tehnicile de manipulare, scripturile rigide şi tot ce înseamnă «convinge cu orice preț». Ce rămâne esențial este curiozitatea reală față de celălalt. Poți învăța orice tehnică, dar dacă nu ești sincer interesat de problema din fața ta, clientul simte asta imediat.”
Ai negociat parteneriate de zeci de milioane de dolari cu GE, Honeywell, Eaton. Ce ai luat cu tine când ai trecut de partea consultanței?
• Am luat cu mine disciplina şi instrumentele. În corporații mari înveți că rezultatele nu vin din talent sau noroc. Vin din procese clare, repetate zi de zi. Asta am construit acolo, asta aduc aici.”
Despre ce vei vorbi la întâlnirea Oriunde?
• Tema workshopului este «Arta de a convinge fără să vinzi». Vom lucra pe o abilitate utilă pentru oricine: cum să îți prezinți o idee clar în 60 de secunde. Exerciții practice despre structurarea mesajului, gestionarea obiecțiilor şi încheierea cu un pas următor concret.
Care sunt planurile tale de viitor?
• Vreau să dezvolt activitatea de consultanță şi programele de formare pentru companii tehnice. Multe organizații au produse excelente, dar procesele comerciale sunt improvizate. Scopul meu este să ajut companiile să construiască sisteme de vânzare clare şi predictibile. Acest lucru le permite să crească fără să intre în competiție permanentă pe preț.
Te-ai gândit să te întorci în România?
• România rămâne o parte importantă din identitatea mea. Dar activitatea mea este internațională prin definiție — lucrez cu companii din Franța, din Scandinavia, din centrul Europei. Mă simt conectată cu mai multe culturi în acelaşi timp şi asta este, de fapt, unul dintre atuurile mele.
Ce părere ai despre comunitatea românească din Lyon?
• Este activă şi deschisă. Inițiative precum cele ale Oriunde sunt importante pentru că aduc oamenii împreună şi creează spații de dialog real.
Unde te putem urmări?
Sunt foarte prezentă pe Linkedin, unde public des articole utile și interesante în domeniu.
Multumim!
